Atelier de pisici

50.00 lei

Se spune că perioada cea mai frumoasă a vieții o reprezintă copilăria. Atunci când grijile nu există, când supărările trec asemeni unui vânt plăcut de vară.

Jucăriile ne sunt prieteni, concurenți și loiali însoțitori la drum. Iată de ce ne-am gândit să vă invităm la un atelier dedicat acestei vârste minunate, atelierul de jucării fermecate. De ce fermecate?
Pentru că ele vor reuși să vă spună povestea, să vă bucure și să vă însoțească.
Acest atelier este dedicat atât copiilor, cât și adulților. Pot deci participa copiii, neînsoțiți începând cu vârsta de 5 ani sau însoțiți de un adult, începând cu vârsta de 2 ani.

Pisicuța se va realiza în două ședințe, prețul întregului modul fiind de 100 de lei.

Categorie:

Descriere

Adulții pot realiza o jucărie care să le reamintească de copilărie sau o jucarie care să îi bucure pe cei mici și dragi lor.
Prietena noastră, doamna Teodora Safta, ne va îndruma pas cu pas.
Vom realiza împreună o pisică din material textil.
Pisicile vor avea complexitatea adaptată vîrstei fiecărui participant.
Vom învăța:
– ce materiale ne sunt necesare pentru realizarea jucăriei dorite,
– Cum și de ce alegem materialele,
– Cum pregătim tiparul,
– Cum le coasem,
– Cum le personalizam.
Aceste jucării sunt perfecte pentru orice vârstă.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Atelier de pisici”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.