Ie traditionala – atelier de cusaturi populare

”Află, coase și îmbracă povestea”

cusut iie traditionala

Ia este din nou la modă. Dar una e să îmbraci o ie traditionala, cusută  manual, după o anume învăţătură, alta să pui pe tine o ie de fabricaţie chinezească, de serie. Cu prima, te simţi împărăteasa lumii, cu a doua, într-o uniformă o ţîră mai… interesantă.

O ie traditionala spune o poveste sau chiar două: povestea unui neam şi povestea celei care a cusut-o. O ie de fabrică spune că eşti „în tendinţe”, şi-atît.
Ia merită să-şi recapete locul în lumea noastră, dar cu tot cu tainele ei.

D-na Angela Ludoșanu vă va introduce, pas cu pas, în meşteşugul cusutului de ii. După o vreme, vă veţi fi făcut singure ia dorită şi vă veţi fi îmbogăţit sufleteşte de pe urma acestor ateliere.

Vă aşteptăm, deci, la atelierul de ii, la Casa cu Rost, în str. Blănari nr. 23, etajul 5, Centrul Vechi.

Taxa pentru o sedință este 50 lei, cu toate materialele incluse în preț. Întregul modul cuprinde zece ședințe.

Dacă se întâmplă să nu puteți ajunge la una dintre ședințe, o veți recupera.

Cei ce aleg să achite întreg modulul la înscriere, vor beneficia de o sedință gratuită.

Pentru detalii și înscrieri: 0734.13.13.77

Plătiți aici.

Structura celor 10 ședințe a modului de cusut ie traditionala

Atelierul nr. 1

Scurt istoric și clasificarea broderiei populare românești (punctele ,motive ornamentale, materiale folosite). Scurt istoric și clasificarea iilor și cămășilor românești pe teritoriul României,
însemnătatea și rolul identitar al costumelor populare românești.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: tighelul, tighel în scăriță pe dos, cusătura înaintea acului, ocolul, scărița, zig-zagul, la fir, drug, rămurică).
– Pentru avansați, învățarea unui punct de cusătură complex, brânel sau altul la cerere.
– Consiliere pentru cămăși în lucru ale cursanților avansați, dacă sunt solicitări.

Atelierul nr. 2

Materiale specifice broderiilor românești, pânze, fire, alte tipuri de materiale.
– Prezentarea/indicarea albumelor de lucru, a cărților de referință pentru documentare și studiu particular.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: cruciulițe cu o față și cu două fețe, jumătate de cruciuliță, butuci, lănțișorul simplu și cel vrâncean, festonul, dintele, gura păpușii .
– Consiliere pentru cămăși în lucru ale cursanților avansați, dacă sunt solicitări.

Atelierul nr. 3

Structura compozițională a unei ii, discuție pe o ie reprezentativă.
Citirea și înțelegerea unei planșe din albumele cu modele de cămăși, alegerea unui model pentru lucru.
– Croiuri specifice, zonale.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: steluța, tivul, tivul cu găurele, punct bătrânesc.
– consiliere pentru cămăși în lucru ale cursanților avansați, dacă sunt solicitări.

Atelierul nr. 4

Despre probele de lucru, importanța și execuția lor comparativă.
– Croirea unei cămăși cu dimensiuni personalizate. Dacă există dorință și pentru motivarea și
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: punct de călățele, punct de Săliște.
– Consiliere pentru cămăși în lucru ale cursanților avansați, dacă sunt solicitări.

Atelierul nr.5

Despre cămășile bărbătești, structură, compoziție.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: obânzeli, șabac.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr.6

10 pași pentru asamblarea corectă a iilor.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: tipuri de cheițe.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr.7

Despre kitsch în arta populară, cromatica specifică cămășilor populare, cercul culorilor.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: tipuri de găurele.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 8

Despre finisajul cămășilor, colțișori, bibiluri.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: ajururi, șabace.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 9

Despre tehnici de montare a bentițelor de la gât pe ciupag.
– inițierea în tehnica cusutului punctelor: creți de strângere a iilor și brodarea lor.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 10

– Despre tehnicile de spălare, de întreținere și de depozitare/păstrare ale iilor și cămășilor,
recondiționarea lor.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: încrețul de sub altiță.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr.11

Despre tehnica brodării cu tel, fire metalice, mărgele și paiete.
– Inițierea în tehnica cusutului punctelor: coaserea firului metalic și a paietelor
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Atelierul nr 12

Despre tehnica ciupagului de pe piepți iilor.
– Inițierea în tehnica cusutului ciupagului.
– Consilierea cămășilor aflate în lucru.

Noua structura a atelierului ofera posibilitatea participantilor de a coase o ie pentru o fetita, respactand structura unei ii traditionale sau o camasa pentru baietel . Noi oferindu-va materialele necesare, panza , ate si tot suportul necesar , atat din punct de vedere tehnic cat si practic si teoretic pentru a o coase.
Daca alegeti aceasta varianta, costul unei sedinte este de 50 de lei. Iar pentru a finaliza produsul ales sunt necesare 6-8 sedinte, in functie de alegerea modelului.