Atelier de modelaj în lut – căsuța de vacanță

55.00 lei

În vara aceasta, la Casa cu Rost recreăm atmosfera verilor la bunici la atelier dedicat căsuței de vacanță. Vom modela împreună o căsuță din lut, așa cum ne-o amintim din copilărie. Meșteșugul lucrului cu ceramica este potrivit atât pentru copii, cât și pentru adulți, ajutându-ne să ne relaxăm și să ne deconectăm de la agitația cotidiană.

După ce vom finaliza creația, casutele sunt lăsate să se usuce natural, după care sunt arse la 1800 de grade într-un cuptor special pentru ceramica, pentru ca lutul modelat sa se transforme în obiecte ceramice gata de utilizare. Întregul proces durează cu aproximație o săptămână, în funcție de grosimea și dimensiunile obiectului realizat, astfel încât în cea de-a doua ședință a modulului participanții să o poată picta. Cei ce doresc pot lua căsuța nepictată.
Vom afla care sunt etapele lucrului cu lutul, cum se modelează și cum se păstrează, cum se pot combina culorile sau care sunt materialele potrivite.

Categorie:

Descriere

A

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Atelier de modelaj în lut – căsuța de vacanță”

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.