- Acest eveniment a trecut.
Atelierul de pîine cu maia

Pîinea care hrăneşte, vindecă şi răsfaţă
Sîmbătă, 24 Octombrie 2015, ora 11.00
Românul are cultul pîinii. Mămăliga a descoperit-o tîrziu, dar pîinea este în AND-ul lui. Pîinea este sfîntă, nu se aruncă niciodată şi are un rol central în multe ritualuri sacre la români. Este nevoie să ne reamintim aceste lucruri şi să tratăm din nou pîinea aşa cum merită.
Este necesar şi să reînvăţăm să facem pîine adevărată, ca pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri.
Pîine sănătoasă, gustoasă şi care nu îngraşă.
Pîine care hrăneşte, vindecă şi răsfaţă.
Pentru că pîinea cu maia este foarte uşor de digerat şi nu balonează, nu provoacă intoleranţă la gluten, iar pentru cei care deja au dezvoltat forme uşoare ale acestei afecţiuni, e complet acceptabilă.
Prin urmare, vă invităm la Atelierul de pîine cu maia, sîmbătă, 24 Octombrie a.c., de la ora 11.00, la “Casa cu Rost”.
Ce veţi învăţa
– cum se face aluatul cu maia şi care sînt etapele pregătirii pîinii
– care sînt ustensilele de care aveţi nevoie ca să faceţi pîine în casă
– ce tipuri de făinuri pot fi folosite la pîine
– să îngrijiţi maiaua, astfel încît să aveţi mereu maia bună la îndemînă, pentru pîine
– ce beneficii aduce maiaua în pîine
De ce aveţi nevoie
– de bună dispoziţie, puţin timp şi o sacoşă în care să luaţi la plecare roadele acestui curs
– toate ingredientele naturale de care aveţi nevoie pentru a face o pîine fără conservanţi sau amelioratori, fără premixuri sau aditivi, precum şi tot instrumentarul necesar vă vor fi puse la dispoziţie de către noi
Cît durează
– două ore şi jumătate
Ce primiţi pe lîngă îndrumările şi demonstraţia de la atelier
– veţi degusta mai multe tipuri de pîine cu maia, ca să ştiţi cum să o recunoaşteţi şi la ce să vă aşteptaţi,
– în primele săptămîni de după atelier vom păstra legătura prin mail sau telefon, pînă cînd veţi deveni pe deplin stăpîni pe acest meşteşug
– aluatul de pîine realizat la atelier
– un banneton
– o porţie de maia
– suportul de curs
Cum participaţi
Pentru a vă înscrie la un atelier este suficient să sunati la nr. 0734131377.
Vă vom răspunde în timp util pentru a vă confirma rezervarea locului și pentru a vă trimite detaliile necesare.
Taxa de participare este de 80 lei.
Întrucât numărul de locuri este limitat, înscrierile se fac in ordinea primirii solicitărilor.