Globuri de Craciun și alte decorațiuni

globuri de craciun

Vrei ca anul acesta să ai cel mai special brad? Atunci te provocăm să îl împodobești cu decorațiuni și globuri de Craciun realizate chiar de tine! Din seria atelierelor lui Moș Crăciun, vi-l prezentăm pe cel dedicat decorațiunilor din material textil!

Handmade by Teo ne va introduce în atmosfera caldă a Crăciunului la atelierul nostru de decorațiuni din material textil din Centrul Vechi. Vom învăța cum putem refolosi diverse materiale pentru a crea globuri spectaculoase, de diferite mărimi și modele.

Ce facem la atelierul de globuri de Craciun?

  • descoperim materialele de care avem nevoie pentru a crea propriile decorațiuni de pom
  • învățăm să facem tiparul pe carton, iar apoi pe material, astfel încât să realizăm globuri de Crăciun inedite și după ce plecăm de la atelier
  • aflăm sfaturi despre combinațiile corecte de culori, materiale și imprimeuri
  • confecționăm globuri pe suport de polistiren, pe care punem materiale cu brăduți, omuleți de turtă dulce și alte elemente specifice Crăciunului
  • creăm decorațiuni din fetru – îngerași, brăduți, lumânări și nu numai
  • ne bucurăm de gustări sănătoase cu aromă de Crăciun
  • ne relaxăm și socializăm cu oameni creativi, pasionați de lucru manual

Activitatea se potrivește atât pentru copii începând cu vârsta de peste 4 ani, cât și pentru adulți. Micuții sub 4 ani pot participa însoțiți de părinți și vor realiza împreună cele mai deosebite globuri.

Atelierul contribuie la stimularea creativității, imaginației și îndemânării la orice vârstă, având chiar efect terapeutic. Mai ales pentru cei mici, realizarea unor lucruri cu propriile mâine ajută la creșterea stimei de sine și a încrederii în sine, ceea ce are rezultate favorabile pe termen lung,

La cerere, atelierul se poate organiza și pentru grupuri de adulți sau copii, ca teambuilding, activitate de timp liber sau ca „petrecere aniversară”.

Înscrie-te AICI online sau telefonic la numărul 0734131377!

Te așteptăm să înveți să fii ajutorul Moșului la Casa cu Rost!