Povestea programului Educație cu ROST

Educație cu Rost

Care este darul pe care aș vrea să i-l fac copilul meu prin acest program?

”Darul pe care vreau sa-l fac eu este acela de a fi echilibrat și de a se adapta situațiilor stresante din viața sa”

”Eu vreau să aibă succes

”Să fie curajos și independent”

”As vrea să fie empatic și bun”

”Să fie un campion

”Să fie om

Iată ce ne-au spus de-a lungul vremii părinții și astfel a apărut bucuria de a construi acest program unic în România.

De ce am construit acest programul ”Educatie cu Rost”?

De câte ori ai auzit că școala românească nu ne pregătește pentru viață.

Educație du Rost s-a născut din dorința de a suplini ceea ce copiii noștri nu primesc la școală. O educație integrativă prin care să își hrănească sufletul și mintea. Să se autocunoască, să-și cunoască abilitățile și valoarea, limitele și mai ales nevoile și emoțiile care ne definesc.

Școala le dă copiilor cunoștințe standard, transmise de un profesor care stă în fața tuturor și este văzut ca o autoritate. Cunoștințele astfel împărtășite nu sunt menite să îl ajute pe copil să își dezvolte imaginația sau curiozitatea. Mai degrabă să poată să fie ușor de măsurat prin note și teste. Astfel școala îi va putea clasifica pe copii în funcție de abilitatea lor de a acumula aceste cunoștințe.

Sir Ken Robinson spunea “Un test IQ nu măsoară inteligența unui copil, ci măsoară cât de bine poate răspunde el la întrebările din testul IQ”

Și asta pentru că inteligența unui copil este cu mult mai mult decât IQ.

Educarea inteligenței emoționale și sociale s-a dovedit un ingredient activ fundamental în dezvoltarea copiilor.

Ce își propune acest programul Educatie cu ROST?

Programul își propune să le asigure copiilor un mediu sigur, plin de empatie și creativitate. Un mediu în care să dobândească abilități de viață esențiale pentru viitor.

Va putea să se adapteze și mai ales să colaboreze într-un colectiv, să atragă atenția și să
se armonizeze acolo unde își va desfașura activitatea .
Cursul nostru unic în felul său, terapeutic din punct de vedere fizic și psihic, dă
posibilitatea participantului prin antrenament să devina o fire puternică, energica, oferindu-i
siguranță și usurința de a lua decizii rapide și eficiente în orice situație .

Programul MORE -Educație cu Rost este unic în România și ne asumăm să spunem că este cel mai complet și complex program de dezvoltare a inteligenței emoționale și sociale.

Datorită modului integrativ  ce îmbină studiul, activitatea de grup, exercițiile practice prin tehnici de psihoterapie si dramaterapie,  activitățile de art-terapie, metafora, focus si relaxarea. S-a născut din experiență,  studiul personal universitar, post universitar și diferite formări de lungă durată dar mai ales din dragostea pentru copii.

Nu vorbim despre părinți răi sau copii răi

În demersul nostru vom utiliza instrumente de lucru de succes din psihologie și pedagogie, din tehnicile de art-terapie și arta actorului. Vom desfășura activități prin care copilul să își dezvolte emisfera cerebrală dreaptă – intuiție, inteligența emoțională, creativitate, firesc.

Care este promisiunea noastră?

După ce urmează acest programul Educatie cu ROST, copilul tău:

  • va avea o atitudine empatică pentru sine și ceilalți
  • va dezvolta și întări încrederea, perseverența, atenția, concentrarea, aplecarea spre a învăța, motivația
  • va comunica asertiv
  • își va recunoște și gestiona emoțiile
  • performanță școlară îmbunătățită
  • va fi mai atent la nevoile sale și va putea să le satisfacă empatic
  • va avea o abilitate mai mare de relaxare a corpului și a minții
  • va putea face față eficient situațiilor stresante, găsint soluții și nu bariere
  • gestionarea gândurilor, diminuând prevalența gândurilor sabotoare,
  • va avea o comunicare coerentă și empaticp cu familia sa fiind într-o continua conexiune atât cu propriile nevoi și emoții dar și cu reflectarea acestora către și de la ceilalți
  • va căpăta autonomie

În plus, interacțiunile și conexiunea creată între noi de-a lungul întâlnirilor noastre săptămânale, vor crea copiilor o experiență socială pozitivă, care va compensa ceea ce trăiesc ei zi de zi la școală.

Programul acoperă nevoile copiilor si familiei de a-si dezvolta inteligență emoționala. O componenta poate mai importanta decât inteligenta cognitiva. Părinții nu mai petrec la fel de mult cu copii, copiii nu au la fel de mult acces la natura, repere

Am considerat necesar și oportun ca în România să se concretizeze un program de dezvoltare a inteligentei emotionale si sociale. De îmbunatățire a activității cognitive comportamentale, adaptat copiilor români si nevoilor acestora. Un program personalizat, ținând cont de nevoile societății noastre. Adaptat la cultura, cutumele si traumele cu care am crescut fiecare, părinți, bunici dar și copii.

Cum s-a născut programul Educatie cu Rost:

Programul s-a născut punând împreună dragostea pentru aproape, expertiza și multiplele formări profesionale, naționale și internaționale ale psihologului Ioana Târziu, cu entuziasmul și experiența internațională a unui Life coach pentru copii, Dana Ilies.

Deși venim din medii diferite, și avem experiențe de viață diferite, ceea ce ne-a unit a fost dragostea pentru copii și dorința de a-i ajuta. Dar și pasiunea noastră comună pentru o educație integrativă, aliniată cu nevoile reale ale copiilor și ale părinților.

Astfel am pus în comun două perspective, cea a unui psiholog și cea a unui Life coach, și asta face din acest program unul unic în Romania din multe puncte de vedere.

În primul rând, expertiza extraordinară a psihologului, Ioana Târziu, care are studii de Psihologie și Științele Educației, Drept si  Asistența Socială, un master în Psihologie Clinică- evaluare și intervenție si un alt master în Probațiune-un domeniu mai putin cunoscut in România

De asemeni:

  • formare de lunga durata în psihoterapia cognitiv comportamentala,
  • art-terapie
  • dramaterapie- cu o experienta de peste 16 ani
  • EFT- Program internațional de formare în psihoterapie experiențială focalizată pe emoții – program de formare de bază
  • formare logoterapie
  • formator de formatori
  • consilier vocațional acreditat ANC
  • consilier dezvoltare personală acreditat ANC

Am urmat de asemeni numeroase cursuri de formare continuua si voi enumera doar câteva :

  • Traume de relatie – ISTT,
  • Trauma Psihică-Recunoaștere și Vindecare -ISTT,
  • Narcisism, Dependenta sau Identitate sanatoasa – Ce viata vreau EU sa traiesc? – Frantz Ruppert
  • Inteligența emoționala și socială
  • Procesul înnoirii minții
  • Arta actorului – 8 ani

În al doilea rând trainingul și experiența de Life coach și Mentor pentru copii, dobândite în Singapore de Dana Ilies.

Ea este singurul mentor SoulKids certificat din România și life coach pentru copii cu o experiență de peste 5 ani în lucrul cu copiii atât în Singapore cât și în România.

Ambele am simțit că împreună putem da valoare unui program care să aibă un impact pozitiv asupra copiilor, și să fie adaptat specificului cultural și social din România.

De aceea acest program, născut din pasiunea noastră comună, este unic și incomparabil cu orice alt program de dezvoltare personală de pe piață.

La început a fost jocul, povestea Ioanei:

Dintre toate jocurile copilăriei, cel mai mult mi-a plăcut acela de a întruchipa diferite personaje.

La 16 ani am început să fac voluntariat și de atunci m-am îndragostit iremediabil de lucrul cu copiii. S-a înrădăcinat adânc dorința și nevoia de a contribui la schimbarea societății și de a ajuta categoriile defavorizate.

Tot atunci am început să urmez cursuri de teatru și, încă o vreme după aceea, să predau arta actorului și mai târziu dramaterapie.

După ce am absolvit studii de psihologie,formări dar și multe alte programe de dezvoltare a inteligenței emoționale am simțit că trebuie și pot să fac mai mult. Așa a luat naștere proiectul Casa cu ROST, parte a asociației cu același nume și mai apoi acest program unic și extrem de valoros.

Dintre toate jocurile copilăriei, cel mai mult mi-a plăcut acela de a întruchipa diferite personaje.

A te imagina altcineva te poate descoperi pe tine mai mult decât te ascunde. Deseori și, sau mai ales, față de tine însuți.

Este un fel de a te căuta pe dinăutru și de a scoate de acolo, din tot felul de cufere neștiute și sertărașe ascunse, lucruri pe care nici nu bănuiai că le ai.

Bucurii care ți-au încălzit cândva inima, până să fie acoperite de praful vieții.

Frici care ți-au înghețat-o și pe care tocmai de aceea le-ai ascuns bine, să nu mai apară niciodată pe drumul tău, dar care ți-au ținut calea mereu, într-un fel pe cât de ascuns, pe atât de primejdios.

Frustrări nevindecate și puse la dospit bine, care te dau de gol când nu te aștepți.

Puteri tămăduitoare secrete, pe care niciodată nu le-ai fi accesat dacă nu te-ai fi jucat.

Forțe latente, aflate la mare adâncime ca râurile subterane, care te pot propulsa în lume pe piscuri care par de neatins.

Și câte și mai câte miracole.

O întreagă paletă de valențe și instrumente care sunt, de obicei, în fiecare dintre noi, dar pe care le ignorăm, fie din neștiință, fie din nepricepre, fie din comoditate.

Am început să-i învăț și pe alții să se joace astfel încât să se cunoască. Să reușească acolo unde până mai ieri ratau, să facă performanță. Să-și readucă zâmbetul pe chip, să-și facă viața mai frumoasă. Pe măsură ce îi conduceam pe drumul lor interior, ni se lărgea tuturor perspectiva vieții. Învățam la fel de mult ca aceia care vedeau în mine o călăuză prin joc.

Să vezi cum ies oamenii din depresii, cum își descoperă resorturi adânci pentru o detentă profesională mai mare, sau cum, pur și simplu, își înseninează existența, este o mare satisfacție.

Dar și mai fericit ești când reușești să faci pe cineva să crească drept dintr-un început.

Copiii sunt ca bureții. Primesc și bune, și rele cu aceeași lăcomie și, din această pricină, sunt ușor de îndrumat sau deturnat.

Am văzut în consilierea și asistența pe care le-am putea-o acorda copiilor o mare provocare și o bucurie.

Sunt mama, fiică, soție, prietenă, m-am născut în București. Am urmat studiile deja prezentate anterior. Îmi place foarte mult să mă joc cu copiii, să citesc, să studiez, să călătoresc, să ascult muzică, iar cea mai mare avere a mea sunt oamenii de care mă înconjor.

Urmează-ți pasiunea, povestea Danei

Misiunea mea este să ajut fiecare copil să-și atingă potențialul și să devină cea mai bună variantă a sa care poate fi.

Fiecare copil vine pe lume cu un potențial, atunci când el descoperă acest potențial, îl aduce la suprafață, și îl șlefuiește, va avea succes și va fi fericit.

Povestea mea începe la Singapore, unde am avut șansa să urmez un training pentru a deveni mentor cu un program de life-skills pentru copii numit SoulKids.

Trainingul pentru a deveni Mentor SoulKids mi-a schimbat complet modul de a mă vedea pe mine însămi și de a vedea lumea. Am înțeles că nu pot deveni o inspirație pentru copii dacă nu dobândesc eu întâi toate abilitățile și mentalitatea pe care vreau să le transmit.

Am descoperit apoi, în 2 ani (2016-2018), în care am făcut acest program la Singapore, cu sute de copii din toată lumea, ce diferență pot face în viața lor.

După ce am văzut impactul pe care SoulKids îl poate avea în programe de grup, am vrut să merg puțin mai departe. Astfel am făcut și trainingul pentru a deveni Life-coach pentru copii cu metoda SoulKids. Așa am început să lucrez individual cu copiii. Dacă un mentor inspiră, un coach este mult mai practic și parcurge drumul spre obiectiv împreună cu copilul.

Nu este nimic mai înălțător decât să vezi că poți să faci o diferență în viața unui copil!

Am înțeles că trebuie să fac din asta o misiune, și din 2018 am adus SoulKids în România și fac acest program cu același impact extraordinar asupra copiilor de aici.

La SoulKids, în centrul tuturor atelierelor sau ședințelor de coaching este copilul, cu unicitatea sa.

Am învățat să nu judec sau să clasific în niciun fel, ci să privesc fiecare copil ca potențial. Cu ajutorul potrivit, el va fi motivat să descopere și să recunoască în interiorul lui potențialul acesta.

Coachingul sau mentoringul nu este despre a oferi o rețetă universal valabilă, ci despre a deschide niște culoare de explorare, despre a-l inspira să-și pună niște întrebări. Pentru că răspunsurile nu sunt la noi, ci sunt la ei.

Câteva cuvinte despre viața mea înainte de SoulKids:

M-am născut în 1969 la Nehoiu și sunt de profesie inginer energetician. Anul acesta (în 2021) sărbătoresc 30 de ani de căsătorie și am doua fiice superbe. Ele și soțul meu m-au învățat ce înseamnă să iubești cu adevărat, total și mai presus de orice.

Am locuit în București, Frankfurt, Macao și Singapore.
Fiecare loc nou unde te duci, chiar și dacă mergi într-o vacanță, te schimbă puțin. Îți lărgește orizonturile și te face să vezi lumea prin ochii altor oameni. Oameni care au altă cultură și alte obiceiuri. Niciodată nu iți pierzi identitatea sau rădăcinile, dar așa cum adaugi condimente într-o mâncare, fiecare loc nou aduce câte o nuanță în felul tău de a privi lucrurile. Dacă păstrezi o minte deschisă poți învăța atâtea lucruri noi din orice astfel de experiență.

Filozofia mea de viață este: ‘Voi fi cea mai pozitivă persoană pe care o cunosc’

Cele 3 valori la care țin cel mai mult sunt: dragoste, onestitate și simplitate.

Iată deci care cine este în spatele programului Educatie cu Rost

Te-ai întrebat vreodată cu ce te ajută inteligența emoțională?

Educația bazată pe inteligenta emoțională nu este o abordare în termini de calcul. La fel ca majoritatea lucrurilor care dau sens vieții noastre și ne aduc satisfacție, educația este un proces extrem de complex și profund.

Ce face educația bazată pe inteligența emoțională pentru familia dumneavoastră?

În primul rând va oferi mai multa pace și mai putin stres. Este o metodă de a ne regăsi simțul echilibrului atunci când îngrijorarea ne copleșește, cooperarea se transformă în conflict, copii sau adolescenții se revoltă, iar membrii familiei nu stiu ce să facă mai întâi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.