Ce faci in izolare? – Ateliere online la Casa cu Rost

Noul coronavirus a provocat o situație fără precedent, în care o mare parte din populația planetei se vede nevoită să nu își părăsească domiciliul. Având în vedere recomandările actuale ale autorităților, probabil și tu faci parte din această categorie. Fie că lucrezi de acasă, fie că încă mai mai mergi la serviciu, în afară de cele 8 ore de muncă, trebuie să-ți petreci tot timpul în casă. Probabil că deja ai început să te întrebi ce faci in izolare, fiindcă ți-ai epuizat deja toate ideile.

Profită de aceste zile pentru a petrece timp cu familia, dacă locuiți sub același acoperiș. Dacă nu, sună-i pe cei dragi și asigură-te că sunt bine. Poți chiar să optezi pentru apeluri video, mai ales dacă nu v-ați văzut demult.

Fiindcă situația o cere și vrem să rămân în legătură cu voi toți, am adaptat o serie din atelierele noastre tradiționale la mediul virtual.

Așadar, iată ce faci in izolare alături de Casa cu Rost:

Luni, 30 martie, 17:00

Gândește pozitiv 6-9 ani

ce faci in izolare

Miercuri, 1 aprilie, 17:00

Gândește pozitiv – 9-13 ani

Joi, 2 aprilie, ora 18:00

Atelier online de săpun natural

sapun de casa online

Vineri, 3 aprilie, ora 18:00

Atelier de probiotice

Sâmbătă, 4 aprilie, 10:30

Atelier online de cozonac cu maia

cozonac cu maia

Luni, 6 aprilie, 17:00

Frica – atelier de dezvoltare personală

atelier pentru perioada de izolare

Miercuri, 8 aprilie, 17:00

Atelier de dezvoltare personală pentru copii – Ce este frica și cum o depășești?

ce faci in izolare

Înscrierile se vor face la fel, online sau telefonic la 0734131377. Alege o activitate folositoare pentru tine și un atelier de dezvoltare personală pentru copilul tău. Astfel, timpul va trece mai repede, iar tu și întreaga familie vă veți bucura atât de sănătate fizică, cât și emoțională.

Profită de zilele de izolare pentru a-ți dezvolta o abilitate, a învăța ceva nou sau pentru a te relaxa!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.